Leccinum vulpinum

Comestibilitate: bună

Boletaceae

Bazidiocarpul: la început semisferic, cu colorit portocaliu, portocaliu-roşiatic, cu marginile răsucite înspre interior, ulterior convex până la plan-convex, brun-portocaliu, brun-roşcat, fin catifelat, de 5-15 (20) cm diametru Tuburile: sinuate, lungi de 10-16 mm, de un alb-murdar la exemplarele tinere, mai târziu galben-oliv; porii mici, cu diametrul de circa 0,5 mm Piciorul: de culoare albă, acoperit iniţial de scvame albicioase, care devin la maturitate maronii până la brun-roşiatice; are 7-15 cm înălţime şi 2-3 cm diametru; uneori, carnea de la baza piciorului se colorează în verde-albăstrui, gri-verzui Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri mici, sub conifere, formând asociaţii simbiotice cu Pinus sylvestris, uneori cu Picea abies; preferă habitatele umede din zona montană Specii similare: • Leccinum versipelle, care are pălăria de 8-20 cm, adesea cu margini neregulate; cuticula depăşeşte cu 2-4 mm marginea pălăriei • Leccinum aurantiacum, care are pălăria de 8-15 cm, la exemplarele tinere cu marginile răsucite înspre interior, acoperind cu 2-4 mm suprafaţa poriferă; ectomicorizantă, pe rădăcini de Populus, uneori de Quercus Comestibilitate: bună; carnea albă, cu gust dulce, fără miros, prin rănire devine încet gri-negricioasă; se poate consuma carnea moale din pălărie, cea din picior fiind tare şi fibroasă

Bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 42
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 266-267