Peziza repanda

Ascocarpul: subţire, fragil, inițial semisferic-concav sau în formă de cupă, mai târziu neregulat aplatizat, cu diametrul de 5-10(12) cm (este una dintre cele mai mari specii ale genului Peziza); suprafaţa inferioară este de culoare albicioasă, alb-cenuşie, cu aspect granular; suprafaţa superioară este la început netedă, palid maronie până la ocru, la maturitate brun-castanie, uneori cu tentă brun-roşcată, oarecum încreţită în centru; marginile ascocarpului sunt adesea curbate înspre interior, ondulate, mai mult sau mai puţin neregulat zdrenţuite Piciorul: absent sau rudimentar; exemplarele tinere au o structură asemănătoare unui picior, foarte scurtă, poziţionată central Fructificaţie: mai-septembrie Ecologie: saprofită; este micorizantă pe rădăcinile buştenilor de foioase aflaţi în putrefacţie; creşte rareori solitar, de obicei în mănunchiuri formate din câteva exemplare, uneori foarte numeroase pe o arie restrânsă, în frunzişul de pe solul pădurilor, în jurul trunchiurilor putrede, printre resturile lemnoase de pe sol, pe solurile acoperite cu rumeguş Specii similare: • Peziza badia, al cărei ascocarp păstrează forma de cupă şi la maturitate şi are o dungă brun- roşcată pe marginea ascocarpului • Peziza varia, al cărei ascocarp are dimensiuni mai mici, suprafaţa superioară brun-cenuşie, iar cea inferioară mult mai albicioasă • Peziza vesiculosa, al cărei ascocarp are la maturitate formă de urnă, colorit ocru-brun şi se dezvoltă pe solurile îmbogăţite cu gunoi de grajd

  Referinţe:

●	Abdel-Azeem A. M., El-Fallal A. A. (2012). New record of genus Peziza (Pezizales, Ascomycetes) in Egypt and Africa. Mycosphere 3(5): 563-565
●	Barseghyan G. S., Wasser S. P. (2011). The genus Peziza Dill. ex Fr. (Pezizales, Ascomycota) in Israel. Ascomycete.org 2(4): 39-50
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
●	Greville R. K. (1823). Scottish cryptogamic flora, or coloured figures and descriptions of cryptogamic plants, belonging chiefly to the order Fungi; and intented to serve as a continuation of English Botany. MacLachlan & Stewart, Edinburgh; Baldwin, Cradock & Joy, London. Vol. 1, Plates 1-60
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 261
●	Hansen K., Læssøe T., Pfister D. H. (2002). Phylogenetic diversity in the core group of Peziza inferred from ITS sequences and morphology. Mycological Research 106(8): 879-902
●	Medel R., Castillo R., Marmolejo J., Baeza Y. (2013). Análisis de la familia Pezizaceae (Pezizales: Ascomycota) en México. Revista Mexicana de Biodiversidad 84: 21-38
●	Persoon C. H. (1808). Icones pictæ specierum rariorum fungorum in synopsi methodica descriptarum. Fasciculus quartus. Paris, Amand Koenig: 49
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 53